recenziicarti images

Discover Best recenziicarti Images of World

#food #travel #sports #news #may #tuesday

Q: dați rating per serie sau per volum? Un final excepțional pentru o serie excepțională. Am avut suspans, momente dulci (așa multe 😭❤️), momente amuzante, momente horror. Personajele au evoluat frumos, au fost și plot twisturi destul de multe. Genul de carte care te scoate din RS, care te face să trăiești odată cu personajele. Ce totuși m-a deranjat puțin, au fost ultimele capitole, parcă prea grăbite, și finalul, care sincer ar merita un volum 4. Cât despre cele romantice, deși relația a evoluat frumos, parcă nu le-a distribuit deloc uniform. A ajuns să îmi placă Tori, ba chiar foarte mult. Mă bucur că și Liz s-a întors. Derek forever ❤️Simon, drăguț ca de obicei, iar Chloe a evoluat. Cât despre Rae, zău că prezența ei a fost aproape inutilă, abia de s-a menționat, ea ce rol a avut să zic, a fost în volumul 1. Legat de volumul 4 ce ar fi fost bine să existe :sunt unele lucruri nerezolvate. Te lasă cu niște întrebări, și nu zic de ultimele capitole, ci de niște faza care par a fi neterminate. Ceea ce e trist, căci era un potențial uriaș de un boost de imaginație. Și care a fost faza cu medalionul?? O ții langa trei volume și nu zici... Am văzut că ar fi ceva spin off-uri, dar nu le găsesc de citit. Da, poate părea că m-am plâns mult, dar trecând peste astea, chiar e o carte wow. O poveste originală, cu vârcolaci, necromanți, semidemoni și vrăjitoare. Clar, o serie la care țin mult, în ciuda micilor defecte. #bookstagramromania #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #fortelerauluiabsolut #kelleyarmstrong #kelleyarmstrongbooks #varcolaci #necromantic #recomandcartea

5/17/2024, 9:55:01 AM

✍︎𝚜𝚙𝚘𝚒𝚕𝚎𝚛2 VII❤︎ #noapteanuuită #bookstagram #book #recenziicarti #lectura

5/16/2024, 2:45:43 PM

✍︎𝚜𝚙𝚘𝚒𝚕𝚎𝚛1 ♡︎I♥︎ #noapteanuuită #bookstagram #book #recenziicarti #lectura

5/16/2024, 2:36:40 PM

„Ești fericit, Rockefeller?” „Cum aș putea fi fericit?” schelălăi veverițoiul. „Sunt epuizat de cât alerg după bani, sunt tot timpul îngrozit că vin hoții, sunt nevoit să plătesc o avere furnicilor și cărăbușilor ca să-mi păzească aurul, și mi-e frică să nu mă fure. Ce viață nenorocită!” Ca părinți, suntem mereu în căutarea unor povești care nu sunt doar distractive pentru copii, dar care oferă și lecții semnificative ce îi pot ajuta să navigheze complexitățile vieții pe care abia o descoperă. „Ursul care voia să fie fericit” de Eric-Emmanuel Schmitt și publicată de @humanitas_junior este o poveste care face exact acest lucru și care a devenit rapid o poveste îndrăgită în rândurile micuților cititori de la noi. Citește recenzia pe Minipovești. #recenziicarti #minipovesti #HumanitasJunior

5/15/2024, 4:54:43 PM

Într-o lume în care anotimpurile încep să se comporte ciudat, Mura, o copilă de om crescută printre orci, încearcă să înțeleagă încotro i se îndreaptă viața. O iubește mult pe mama ei adoptivă, Tuakki, o femeie orc ce o învață arta supraviețuirii în pădure, dar relația celor două este plină de momente de tensiune. Declinul Alb, un anotimp ce devine din ce în ce mai lung și îngreunează viața ființelor de pe insulă, aduce cu sine nu doar frigul și foamea, ci și amenințarea unui sfârșit dureros. Tuakki decide să plece din sat într-o misiune secretă, însă Mura nu poate tolera să fie lăsată în urmă, așa că pleacă în căutarea femeii-orc. Urletul gheții de Diana Boitor, o aventură fantasy plină de emoție şi descoperire a propriului sine, este disponibil pentru comandă pe site-ul editurii. #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #fantasy

5/13/2024, 2:48:14 PM

Din colecția “Disney bebe” micuțul nostru mai are “Primul meu abecedar cu sunete”. Încă îi place multe acea carte, dar acum are una nouă: un maxi puzzle cu animale. “Disney bebe. Animale. Maxi puzzle” conține 4 puzzle-uri prin care învață despre animalele din savană, animalele marine, animalele din zonele reci și cele din pădure. Cu această ocazie va afla mai multe și despre animalele Disney. Iar dacă aveți fani Cartea junglei sau Frozen cu siguranță vor fi fericiți. Mai multe detalii despre această cărticică de la @editura_litera găsiți în articolul de pe blog, link în bio 🔗 #edituralitera #recenziicarti #noutățiliterare #recenzii #disneybebe #literamica #cartepuzzle #maxipuzzle

5/13/2024, 12:20:15 PM

🪭 Mini recenzie 🪭 Am tot vrut sa fac o postare despre aceasta carte dar cu greu mi-am putut forma o parere despre ea. Rated: ⭐️⭐️⭐️/ 5 stelute Cartea nu este proasta per se, dar nu pot spune ca are ceva deosebit in afara de setting. Actiunea se petrece in Malaezia anilor '30-'40, o perioada in care multi colonisti instariti se stabileau in Asia se Sud-Est, si farame din cultura acestora incepea sa se intrepatrunda cu traditiile exotice ale acelui taram indepartat. Astfel si protagonista romanului Ji Lin este croitoreasa pe timp de zi, iar seara intructor de tango si vals, la un salon de dans. Lumea ei relativ monotona, se da peste cap in momentul in care unul dintre clientii sai pierde intr-o seara la salon un deget mumificat, conservat ca o relicva norocoasa. Prezenta degetului o bantuie pe fata care nu pare sa mai poata scapa de el oricat incearca. Deodata, toti oamenii cu care interactioneaza par urmariti de Moarte, caci tot mai multe tragedii incep sa se intample in jurul acesteia. La cativa zeci de kilometri distanta, Ren, baietelul servitor al unui tanar medic, incearca sa gaseasca degetul pentru a putea indeplini ultima dorinta a fostului stapan. Destinele celor doi protagonisti sunt legate de mai mult decat degetul pierdut. Misticismul si fantasticul le invadeaza vietile si nimic nu poate reveni la normal pana cand cei doi nu rezolva enigma "Omului Tigru" care incepe sa ii bantuie. Personajele sunt frumos construite, intr-un mod complex si detaliat. Mi-a placut foarte mult sa observ felul ingenios si armonios cu care se imbina destinele personajelor si situatiile in care acestia ajung. Acestea, alaturi de descrierile superbe ale asezarilor coloniale si plantatiilor exotice dau veridicitate intamplarilor povestite. Romanul este plin de mister, suspans, romance si prietenie, si este foarte potrivit unui cititor care vrea sa faca tranzitia de la realism la fictiune. Cu toate acestea nu pot spune ca a fost deosebit sau memorabil intr-un anume fel, motiv pentru care i-am acordat doar 3 stelute.

5/7/2024, 6:47:45 PM

Q: ce ați citit în vacanță? Dacă volumul 1 mi-a plăcut, acesta mi-a plăcut și mai mult. Pe lângă faptul că în sfârșit Chloe s-a mai maturizat și nu mai face neapărat alegeri aiurea, acțiunea a fost alertă, m-a ținut cu sufletul la gură. Am fost încordată, anticipând pericolul tot mai mare, dar fără să îl pot ghici, o continuă cursă de supraviețuire, îmbinată cu elemente Fantasy, horror și mult umor. Vechile dușmănii devin prietenii, se descoperă secrete, se întâmplă tragedii. Totuși, începutul a fost cam greoi, primele 70 de pagini am cam tras de mine să citesc, dar, apoi, nu am mai simțit cum zboară paginile. În total, cred că am terminat cartea cam într-o zi jumate. Personajele mele favorite rămân Liz și Derek - am o slăbiciune aparte pentru Derek, pur și simplu îl ador. Iar Chloe e mult mai matura, nu m-a mai enervat ca în volumul anterior - bine, tot mai are mici scăpări, dar se vede clar o evoluție. Sunt mega curioasa de volumul următor. Cartea asta chiar e o cursă contra timp, te face să trăiești cu personajele și să vrei să afli ce se mai întâmplă. #bookstagramromania #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #fortelerauluiabsolut #luatidecititi #citimimpreuna #cititoridinromania #recomandcartea #cititulecool #cititulnuingrasa

5/7/2024, 4:16:57 PM

„Știi, e mare păcat să nu iei seama la toate minunățiile din jur”, îi răspunse Ariciul. „Și se vor întâmpla mai rar din pricina asta?” se miră Iepurașul. „Întotdeauna vor fi minunății în jurul nostru”, fu de acord Ursul, „dar tare bine ar fi ca, mai devreme sau mai târziu, să le și vedem…” 📖🐻🐰🦔📖 „12 luni magice”, scrisă Katerina Kulik și ilustrată de Natalia Serstiuk, se remarcă ca o apariție de seamă printre cărțile publicate de editura @humanitas_junior , oferind celor mici o călătorie vie prin anotimpurile schimbătoare. Această carte, recomandată tinerilor cititori cu vârste între 2 și 6 ani, este nu doar o carte de povești, ci și o invitație de a explora și aprecia lumea naturală. #recenziicarti #minipovesti #HumanitasJunior Citește recenzia săptămânii pe Minipovesti.

5/1/2024, 12:30:08 PM

✍︎𝚜𝚙𝚘𝚒𝚕𝚎𝚛2 15 iulie 2004 Dexter Mayhew ❤︎Emma Mayhew #emmamayhew #dextermayhew #oneday #ozi #bookstagram #book #recenziicarti #lectura

4/30/2024, 3:26:13 PM

✍︎𝚜𝚙𝚘𝚒𝚕𝚎𝚛1 15 iulie 1988 ♡︎Emma Morley ♥︎Dexter Mayhew #emmamorley #dextermayhew #oneday #ozi #bookstagram #book #recenziicarti #lectura

4/30/2024, 3:04:17 PM

Tocmai am terminat de citit seria „Zodiac Wolves” de Elizabeth Briggs și mi-a plăcut la nebunie!! 😍📚 👶🏻Am așteptat ultima carte timp de 9 luni ca pe un copil. 😔Din păcate, autoarea a anunțat că are cancer, de aceea a 5-a carte este ultima. ❤️‍🔥Conține 5 nuvele, 5 istorii de dragoste absolut magnifice, cărora și-ar fi dorit să le dedice câte o carte separat. Însă nu a fost să fie. Din dorința de a duce istorioarele la bun sfârșit și a nu-și dezamăgi cititorii, autoarea a ales să le îmbine frumos într-un singur volum. Iar, dacă mă întrebați pe mine, i-a reușit cu desăvârșire! 🌌🐺Zodiac Wolves este despre prietenie, familie, putere, curaj, vârcolaci, vampiri și vrăjitoare, suflete pereche, masculi alfa și domnițe care știu să-și poarte singure de grijă. Iar lumea în care te cufunzi cu fiecare pagină este atât de minunată, încât îți dorești să rămâi acolo. Tu ce citești în acest sfârșit de aprilie? 🤗 Scrie în comentarii ⬇️ #carte #carti #cărți #lectura #citit #cititulnuingrasa #cititoridinromania #cititoripasionati #cititrends #lectura #booklover #editura #librarie #biblioteca #dragoste #iubire #iubirea #psihologie #recenziicarti #recomandari

4/29/2024, 11:25:32 AM

"Originea lumii" este un roman scris de autorul chilian Jorge Edwards. Este o poveste despre gelozie, artă și hedonism. Romanul urmărește viața boemă a unor artiști și filosofi. Pe fundalul unui Paris libertin, eroii cărții trăiesc asemenea existențialiștilor francezi, alături de artă, plăcere și libertate morală. Acest libertinaj este sursa elanului creator, a puterii de a renunța la viața cotidiană pentru a trăi într-un univers imaginar al artei, este visul nietzschean . Nonconformismul boem al acelor timpuri aduce atât libertate, cât și constrângere. Romanul explorează misterul morții unui intelectual, Felipe Diaz. Trecutul aduce în prim plan o poveste a unei iubiri secrete. La originea titlului stă numele unui tablou controversat, ceea ce expune natura boemă și senzuală a vieții personajelor. Este o lectură interesantă și captivantă. #recenziicarti #bookstargram #jorgeedwards #originealumii #citate #curteavechepublishing #filsofie #existentialism #arta #cultura

4/27/2024, 2:28:16 PM

"Un milion de săruturi într-o viață" de 𝗠𝗼𝗻𝗶𝗰𝗮 𝗠𝘂𝗿𝗽𝗵𝘆 🍭 🍭 Acadeaua de cireșe are rolul ei în carte, de aceea apare și în poze 🙈 🍭 O carte superbă, ceva tipic adolescentin, dar cu puțină ficțiune. 🍭 Totul începe din cauza/ datorită proiectului la psihologie 😌 🍭 Personajele centrale sunt Wren și Crew doi adolescenți de bani gata care sunt în același liceu prestigios. Crew are o invidie aparte pentru Wren, el nu crede că o persoană poate să fie perfectă, așa că se pune de acord să arate acest lucru. 🍭 Ușor, usor lucrurile se schimbă, Crew se schimbă odată cu "provocarea". 🍭 UMDSÎV arată evoluția unor tineri față de iubirea oarbă pe care o au unul pentru celălalt. Pure sentimente care schimbă percepții și gândiri. Acadele pe care nu le vei mai privi niciodată cu aceeași ochi 🥹 șamd... 🍭🍭🍭🍭🍭/5🍭 #recenziicarti #review #bookstagramsfs #bookslovers #bookstagram #monicamurphy #monicamurphyauthor #teenagerslove #teenlovestory #youngadultbooks #younglove #edituralitera #carti

4/27/2024, 12:50:02 PM

Q: citit autobiografii? Cartea asta... Este devastatoare. Tulburătoare. Aproape că am plâns la ea, și nu doar o dată. Nu mi-am imaginat să se ascundă atâta durere. Britney Spears a avut curajul de a mărturisi totul, toate traumele, suferințele, greșelile. Mă sperie că, într-un fel, m-am regăsit. Cartea asta te învață că familia nu e familie doar printr-o simplă legătură de sânge, că uneori străinii te iubesc mai mult decât propria familie, că poți oferi totul și să nu primești nimic în schimb, ba chiar să devi sclav. Nu pot spune nimic. Sunt devastată. Mi-e groază că a fost real. Am citit-o pe nerăsuflate, am suferit alături de ea. Nu pot zice că sunt o mare fană, dar am câteva cântece care-mi plac: "Gimme more", "If you seek Amy", "Criminal", "Scream and Shout", "Womaniser". Acum, știind perioada când le-a lansat, nu pot decât s-o admir și s-o respect. Cartea asta face cât 100 de cărți de dezvoltare personală. Am subliniat multe citate. Mă bucur din suflet că a reușit să iasă din acea tragedie cu care s-a luptat 13 ani și mulțumesc pentru că a scris cartea. M-a ajutat enorm. #bookstagramromania #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #autobiografia #britneyspears #recomandcartea #bookzone #britneyspearsfan

4/26/2024, 5:27:25 PM

Amy este o adolescentă timidă şi-i este foarte greu să se conecteze cu oamenii de vârsta ei, iar relația cu mama, o persoană ce-ar trebui să o înțeleagă cel mai bine, e complicată şi deseori plină de durere. Decisă să lase lumea în spatele său, Amy fuge la o mănăstire în ideea de a se călugări, dar Universul are alte planuri pentru ea.  Evenimentul declanşează o schimbare în destinul adolescentei, iar Amy, dintr-o fată retrasă şi sfioasă, devine o piesă importantă în lupta forțelor Binelui cu cele ale Răului, Lumea de Dincolo dorind-o cu ardoare din motive pe care tânăra nu le cunoaşte. Un Urban Fantasy savuros, plin de mister şi de revelații, descoperiri şi taine străvechi, cu acțiunea ce are loc în România, „Harul” de Morgan Hexner este primul volum din trilogia omonimă şi vă invită să-i descoperiți secretele. Cartea, alături de cel de-al doilea volum, „Striga”, este disponibilă pe site-ul editurii. 🔮💫 #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #susținemautoriiromâni #autorromancontemporan #darkfantasy #urbanfantasy

4/23/2024, 12:47:12 PM

Q: un personaj principal care v-a scos din sărite? Așa cum mi s-a promis, am avut parte de o poveste cu un sanatoriu unde sunt închiși copiii cu probleme mintale, doar pentru a afla că, de fapt, au puteri neobișnuite, care de care mai interesante. Pe câteva dintre ele le-am ghicit, altele s-au arătat clar, unele mai rămâne să le descopăr. Relatarea este superbă. Avem suspans din plin, scenele foarte bine descrise. Accente horror, Fantasy, te face să vrei să afli mai mult, deși poate în același timp te temi de asta. Originalitate cât cuprinde. Totuși, mă îndoiesc sincer că autoarea are toate țiglele pe casă =) Derek este personajul meu de suflet. Îl ador. L-am iubit de la început. Ador relația lui cu fratele său, Simon, care este și el simpatic. Rae mi-a plăcut inițial că era puternică, dar după a cam început să se poarte stupid. Tori este pur și simplu o scârbă, iar Liz... O drăguță, care însă nu pare a avea un final fericit. Chloe m-a exasperat. E copilăroasă, nu gândește, se crede deșteaptă. Adică tu vezi stafii, dar nu l crezi pe X când spune "Hei, cred că am un spirit care mă protejează?" Să fim serioși! Plus că se poartă cu Derek ca naiba, deși e clar că el face tot posibilul să aibă grijă de ea. Traducerea este destul de aiurea, băga prea multe expresii mult prea românești ca să se potrivească bine cu contextul. Am vrut să renunț de multe ori la carte din cauza lui Chloe și uneori a traducerii și a chestiilor de copii din carte - ca venirea ciclului, de exemplu, mamă , ce s-a insistat pe tema asta - dar povestea e prea bună, nu am putut și chiar abia aștept să aflu continuarea, mai ales că finalul te lasă în pom. O poveste minunată, jos pălăria! Păcat că o strică domnișoara Chloe. #bookstagramromania #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #recomandcartea #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #fortelerauluiabsolut #invocare #ghost #magic

4/21/2024, 3:51:38 PM

Q: ați citit ceva de la autor? Joel Dicker este unul dintre autorii mei favoriți. Mă așteptam la un thriller nemaipomenit. În schimb, am citit despre două familii, aparent rivale din cauza stării materiale foarte diferite - Baltimorii, bogați, Montclairii, modești. Trecând peste faptul că în carte au existat multe greșeli de scriere și de traducere, au fost folosite și cuvinte vulgare, ceea ce i-a mai șters din farmec (din fericire, nu au fost așa de multe cuvinte de genul). Au existat momente când mă plictiseam, altele când citeam cu sufletul la gură. Era interesant să aibă legătură și cu "Adevărul despre cazul Harry Quebert" (practic, relatarea are loc înainte, dar nu au absolut nicio legătură între ele). Cartea este dureroasă, o adevărată lecție de viață, realitatea așa cum e ea. Gelozia poate rupe și cea mai adâncă legătură de iubire, care va duce la dezastre peste dezastre. În final, nu rămâne nimic (povestea are happy end, dar nu în totalitate). Dacă ar fi să spun că am urât un personaj, acela ar fi Alexandra. Nu mi s-a părut decât o profitoare, care vrea atenție, deloc așa specială, după cum o vedeau Woody, Hill și Marcus. Pur și simplu, am urât-o. O plângăcioasă cu chip frumos și talent la muzică, ar fi rămas o nulitate dacă nu ar fi fost Marcus - pe care să zicem că l-a jucat des pe degete, dar, hei, e o vedetă și toată lumea o iubește, nu? Intriga a fost foarte bine construită. Înțelegi exact cum de s-a distrus totul. Hill a greșit enorm, dacă aș fi fost Woody, nu l-aș fi iertat niciodată. Inițial am vrut să îi scad mai mult din punctaj, dar ultimele 100 de pagini m-au convins să nu o fac. E o carte tulburătoare, despre care aș vorbi foarte mult. Mi-a lăsat un gust amar, dar pot afirma că tocmai impactul pe care l-a avut asupra mea dovedește că e o carte excepțională. De ce? Arată realitatea, așa cum e ea, urâtă și frumoasă, arată defectele umane, povești de familie, oameni de succes care peste noapte nu mai au nimic și oameni săraci care peste noapte au totul. Foto: @igcezix ❤️ #bookstagramromania #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #recomandcartea #luatidecititi #cititoridinromania #citimimpreuna #joeldicker #thriller #baltimore

4/17/2024, 7:39:58 PM

Q: ultima carte citită care v-a plăcut maxim? Cartea asta m-a răvășit. Prima carte după mult timp care m-a făcut să stau treaza până târziu, să nu mai am chef de învățat, să mă gândesc obsesiv la ea. Nu doar că este originală. Este... Ceva... Wow. Intriga nu are cusur. Personajele sunt reale, umane, pline de defecte, dar și calități. Primează iubirea pentru familie, greșelile pe care le faci în numele familiei. Să începem cu preferații. Michael. Așa zisul criminal. Băi, am avut un drag de el ceva de neimaginat, deși toate semnele arătau că nu e ce trebuie - atenție! Nu vă lăsați păcăliți de aparențe. Încă sunt supărată pentru finalul lui. Sofia. Mă regăsesc mult în ea și chiar credeam că poate ajunge împreună cu Ernest, deși sunt frați vitregi, amândoi din altă căsnicie =) mi s-a părut destul de romantică interacțiunea între ei. Again, pentru Sofia am avut o slăbiciune de la început. Ernest. Cu el sunt într-o relație de love-hate. Nu e corect să fi fost atât de mult dat la o parte de familie, dar cumva cred că o merita. Un arogant drăguț și nostim =) Andy. Un așa zis zăpăcit, anost, dar care ar ucide pentru soția sa, Katherine, pe care sincer nu am prea agreat-o. Pe Audrey pur și simplu o detest și cu asta basta, iar pe Marcelo îl tolerez. Cât despre Lucy, îmi pare rău de ea, dar tot nu o am la inimă. Stilul de scriere este inedit, crimele sunt originale, umorul e ce trebuie. Totuși, au existat unele neajunsuri, și anume că aveam multe momente în care nu pricepeam despre ce naiba se vorbește, abia după pagina 300 nu am mai avut dubii, posibil să fie și de la traducere. Plus, știu că inițial trăgeam de mine să citesc, dar după a devenit superbă. O carte specială. Cu siguranță voi mai citi de la acest autor. #bookstagramromania #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #thriller #toticeidinfamiliameaauucispecineva #benjaminstevenson #detectiv #luatidecititi #bookworm #recomandcartea

4/12/2024, 8:46:15 AM

Cartea cu ilustrații Culorile face parte din seria Descopăr lumea de la @editura_litera . Această carte are ilustrații captivante și texte scurte, perfecte pentru a îl introduce pe micuțul tău în lumea fascinantă a culorilor. Este o apariție nouă de la Litera mică și mi se pare extrem de utilă și bine concepută. Fiecare culoare are câte o pagină dedicată unde micuțul descoperă lucruri în culoarea respectivă. După ce le învață le poate exersa cu ajutor câtorva exerciții, iar la final există chiar și o parte de colorat. #edituralitera #recenziicarti #noutățiliterare #recenzii #literamica #cartipentruceimici #cărțipentrucopii #cartipentrubebelusi

4/11/2024, 8:00:34 AM

Să ne descrețim un pic frunțile alături de personajele din lumile conturate de Ruxandra Popa - tineri plini de viață şi de vise, de mistere şi puteri magice, de ambiții şi dorințe. Dacă sunteți curioşi de Ayame, Pearl, Tibbie şi nu numai, vă invităm să descoperiți cărțile Ruxandrei Popa - „Paznicii întunericului”, „Între două zodii” şi „Sub semnul celor răzvrătiți”. Toate volumele sunt disponibile pe site-ul editurii. . . . #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #susținemautoriiromâni #meme #autorromancontemporan #historicalromance

4/6/2024, 1:26:11 PM

Bine ați venit în Bucureştiul anului 1875, unde la cafeneaua Capşa se servesc cele mai bune prăjituri, la seratele mondene participă cele mai distinse doamne şi domnişoare, la cluburile din oraş se discută cele mai serioase probleme ale populației. În inima capitalei, un birou nu tocmai tipic face notă discordantă: Cabinetul de Investigații Supranaturale, condus de o văduvă tânără, deloc dornică să se aşeze la casa ei, totul în numele potecției populației de forțele malefice care îşi fac loc în Micul Paris. Lisette Grant-Anghelescu este ajutată de mâna ei dreaptă, Leopold Vernescu, un tânăr dat afară de la facultate, dar foarte bun la a desluşi misterele care ajung în atenția Biroului. Acidul demonic, schimbarea gustului prăjiturilor de la cafenele, disparițiile dubioase, comportamentul brusc schimbat al unor oameni, evenimentele sinistre ce au loc în capitală - Biroul de Investigații Supranaturale se ocupă de toate! „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris” de M.K. Lynn este o serie plină de umor, aventură, răsturnări de situație, atmosfera boemă a Bucureştilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi un minunat slow burn pentru iubitorii genului romance 😏 Seria poate fi achiziționată de pe site-ul editurii. #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #susținemautoriiromâni #autorromancontemporan #historicalromance

4/2/2024, 8:20:55 AM

"Am scris despre reținere și eliberare și cât de greu este să te plimbi între acele gratii, chiar și atunci când libertatea nu este chiar în fața noastră, ci literalmente în interiorul nostru, în mintea noastră." Autor: Lori Gottlieb Notă: 4 ✨ Categoria: Psihologie Recenzia cartii o gasesti la noi pe website. Te asteptam acolo! #cecitim #book #booklover #recenziedecarte #recenzie #carte #cititulnuingrasa #bookstagram #bibliotecanoastra #carti #recenziicarti

4/1/2024, 6:00:31 PM

„Îmi amintește că atâta timp cât lămâii vor crește, speranța nu va muri niciodată" Autor: Zoulfa Katouh Notă: 3.5 ✨ Categoria: Ficțiune, Istorie, Romane de dragoste Recenzia cartii o gasesti la noi pe website. Te asteptam acolo! #cecitim #book #booklover #recenziedecarte #recenzie #carte #cititulnuingrasa #bookstagram #bibliotecanoastra #carti #recenziicarti

3/28/2024, 11:00:14 AM

"S-a dovedit faptul că oamenii care citesc trăiesc mai mult. Încerci să mori tânăr?” Autor: Colleen Hoover Notă: 3.5 ✨ Categoria: Ficțiune, Romane de dragoste Recenzia cartii o gasesti la noi pe website. Te asteptam acolo! #cecitim #book #booklover #recenziedecarte #recenzie #carte #cititulnuingrasa #bookstagram #bibliotecanoastra #carti #recenziicarti

3/25/2024, 6:00:31 PM

Q: Ați citit vreo rescriere a unui basm? Lavinia m-a cucerit cu "Angaraka", așa că am fost nerăbdătoare să citesc noul ei roman, inspirat dintr-un basm românesc. Lumea fantasy se împletește armonios cu cea reală. Explicațiile supranaturale au fost date treptat, fără să deruteze. Sunt multe momente de tensiune maximă, iar finalul-da, încep cu finalul - este cel puțin tulburător. Te face să vrei să citești mai depart, să aștepți volumul 2. Cartea se citește lejer, personajele sunt ușor de îndrăgit. Eroina, Luiza, e aprigă și știe exact ce vrea, nu prea poți să faci cu ea ce vrei tu. O adevărată flacără sălbatică! Mi s-a părut opsulu lui Ciprian, care e mai liniștit, mai moale, mai drăguț. Sunt câteva replici pline de umor, în general, primele 50 de pagini sunt cumva nostime, cu puțină nostalgie ici colo până să se "intre în pâine". Sunt curioasă de ce anume ne mai așteaptă mai departe. Luiza, ești cu adevărat o #badgirl! 😆 Foto : @agapewrites_ ❤️ #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy

3/20/2024, 6:52:23 PM

"Nimeni nu a reușit să măsoare, nici măcar poeții, cât poate inima să ducă." - Pablo Picasso Autor: Anne Girard Notă: 3.5 ✨ Categoria: Ficțiune, Istorie, Romane de dragoste Recenzia cartii o gasesti la noi pe website. Te asteptam acolo! #cecitim #book #booklover #recenziedecarte #recenzie #carte #cititulnuingrasa #bookstagram #bibliotecanoastra #carti #recenziicarti

3/18/2024, 4:30:09 PM

"E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții.” Autor: Alex Michaelides Notă: 4.5 ✨ Categoria: Thriller Recenzia cartii o gasesti la noi pe website. Te asteptam acolo! #cecitim #book #booklover #recenziedecarte #recenzie #carte #cititulnuingrasa #bookstagram #bibliotecanoastra #carti #recenziicarti

3/16/2024, 10:27:07 AM

"Uneori, destinul oferă o a doua șansă sub forma unui ultim zbor." Autor: Julie Clark Notă: 3.5 ✨ Categoria: Fictiune, Thriller Recenzia cartii o gasesti la noi pe website. Te asteptam acolo! #cecitim #book #booklover #recenziedecarte #recenzie #carte #cititulnuingrasa #bookstagram #bibliotecanoastra #carti #recenziicarti

3/15/2024, 4:20:09 PM

Q: Ce vă atrage prima dată la o carte? Din cauza titlului, probabil, m-am așteptat la o carte fantasy (nu am citit sinopsisul înainte). Nu a fost fantasy, dar cu siguranță nu a fost lipsită de acțiune și situații limită. Cred, de fapt, că a fost cartea cu cele mai multe situații limită scrisă de Alina Cosma. Lupta pentru putere este foarte bine conturată, aproape că m-a speriat. Atunci când fabrica ta este pe punctul de a da faliment, ești în stare de orice pentru a o pune înapoi pe picioare. Pe lângă asta, în arena hienelor se află Selena, o tânără paralizată, țintuită într-un scaun cu rotile. O adevărată luptătoare, dar și arma secretă, este modelul femeii puternice, ne învață să trecem dincolo de prejudecăți. Mi-a plăcut tare mult de ea. Remus și Dorian au fost oponenții perfecți. Dorian este unul dintre cei mai bine conturați villans pe care i-am întâlnit în romane. Aproape că trăiam frica de a nu cădea eu însămi în mâna sa. M-am așteptat la un final trist, dar nu a fost. Toate personajele, de la Sabina la Adela, au un rol aparte, ca piesele dintr-un puzzle. În ceea ce privește Ingerul de pază, pot spune că a fost cu adevărat un gardian pentru Selena. O carte psihologică, plină de suspans, dragoste, trădări și secrete. #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #susținemautoriiromâni #autorromancontemporan

3/13/2024, 5:10:15 PM

Cel mai probabil ați auzit despre Pacienta tăcută și poate și despre Fecioarele. Sunt cărțile anterioare scrise de Alex Michaelides. Furia (The Fury, 2024) este cel mai recent roman al său și a apărut la @editura_litera . Trebuie să menționez de la început că Furia este primul roman scris de acest autor pe care îl citesc, așa că nu am termen de comparație. Recenzia o găsiți pe blog, link în bio. #edituralitera #recenziicarti #noutățiliterare #recenzii #bookstagram

3/13/2024, 3:19:45 PM

Q: O carte care v-a dezamăgit, deși poate volumul anterior v-a plăcut maxim? Mare dezamăgire. Îmi pare atât de rău! Primul volum a fost minunat, dar aceasta a fost mult mai slab. Penryn era mai mult copilăroasă și se purta și ca o adolescentă îndrăgostită când nu era timp de așa ceva. Deși a fost o eroină, a cam exagerat cu salvările fără niciun plan. În plus, m-a dezamăgit că s-a lăsat păcălită de aparențe și s-a purtat diferit cu sora ei, Paige, acum transformată. Chiar dacă nu i s-a modificat complet comportamentul, a fost dezamăgitor. Multe scene au fost aproape horror. Mi-au dat fiori pe șira spinării. În rest însă, acțiune lungită, traducere oribilă (primul volum a avut alt traducător și a fost sublim, nu înțeleg de ce nu l-au păstrat). Mă plictiseam și abia așteptam s-o termin, număram paginile până la final. Și îmi pare rău pentru asta. Speram să fie cel puțin la fel de bună ca primul volum. Nu știu dacă voi continua seria, nu prea sunt curioasă. #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #demoni #angels #darkfantasy #susanee #recenziicarti #bookstagram #demons #dezamăgire

3/6/2024, 4:33:20 PM

Q: ultimul romance citit? Tulburătoare carte. Am citit-o în urmă cu câțiva ani și știu că am adorat-o. Acum, am observat greșelile de tipar, de exprimare, repețiile-posibil toate din cauza traducerii - și amănuntele inutile. Autorul aducea vorba de multe filme și mulți actori sau cărți care nu aveau nicio treabă cu romanul în sine, ceea ce a făcut ca lectura să fie greoaie. Ni se prezintă destinele lui Catherine și Noelle. Noelle e femeia "fatală", care cucerește orice bărbat prin frumusețea și carisma sa. Catherine seamăna mai mult cu genul de femeie visătoare, inteligentă, de o frumusețe simplă, care însă atrage. Două firi total opuse, se luptă pentru iubirea lui Larry, un afemeiat chipeș, fost aviator. Întreaga carte este planul de răzbunare al lui Noelle pentru că Larry a părăsit-o ca mai apoi să se însoare cu Catherine - Nu înțeleg de ce s-a mai însurat, că tot afemeiat a rămas. Noelle este fascinantă, am urmărit-o cu atenție. În final, a primit ceea ce merită. O femeie atât de crudă, de răzbunătoare ca ea merita o pedeapsă adevărată. Au fost extrem de multe personaje și de multe ori mă încurcam în ele, mai ales că apăreau după câteva sute de pagini în care nu se mai pomenise nimic despre ele. O carte năucitoare, dar care are însă destul de multe neajunsuri. Cu siguranță, este o lecție de viață. Fiecare personaj reprezintă un tipar, iar dintre toți, foarte puțini au fost cu adevărat buni. La urma urmei, asta e lumea în care trăim: perfidă, plină de oameni profitori, lacomi, răzbunători, cruzi. Mulțumesc pentru poză, @m.k.lynn.books ❤️ #bookstagramromania #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #sidneysheldon #sidneysheldonbooks #recomandcartea #love #lectura #lecturarecomendada

3/3/2024, 12:04:12 PM

Cărțile lunii Martie 📚 cadou de Mărțișor îmi ofer : conectarea cu copilul interior ✨ Trăiește în felul tău - OSHO: alături de celelalte cărți desprinse din învățăturile lui OSHO, o alătur și pe aceasta. Îmi place să citesc despre perspective, valori, transcendere, cu toate că rezonez doar cu câteva idei descrise de OSHO. Îmi place să cunosc și alte viziuni. ✨ Terapia copilului interior - Robert Jackman: aștept să mă surprindă cu noțiuni necunoscute ✨ (60 de exerciții terapeutice) Terapia copilului interior - Robert Jackman: sunt curioasă cum este descris conceptul de "copilul interior" în cărțile lui Jackman. Vreau să descopăr noi metode de securizare și conectare, care cred eu că se vor arăta în aceste lecturi. Poate îmi creez așteptări prea mari, să vedem. Pentru ce carte ai vrea să revin cu o recenzie? Scrie-mi în comentarii! _______ #recenziicarti #recomandaricarti #citesteocarte #copilulinterior #osho #covacibianca

3/1/2024, 8:00:11 AM

Doar o data la 4 ani pot spune ca am postat ceva pe 29 februarie 🤣 Asa ca acesta este cel mai recent book haul al meu, 3 carti luate de la Okian (furnizorul meu preferat de romane in limba engleza). Am intregit seria "Atlas Six" ca sa nu mai am scuze sa nu o citesc. Sunt foarte entuziasmată si de "The Invocations" pentru ca mi-a placut foarte mult romanul de debut al lui Krystal Sutherland "House of Hollows" deci am asteptari mari. Am inteles ca pastreaza acelasi vibe dark si misterios, fiind o lectura perfecta pentru zilele ploioase. Si asa cica se schimba vremea saptamana viitoare deci numai bine, stam in case si citim. #bookstagram #bookstagramromania #bookstagramfeature #books #booksofinstagram #bookphotography #bookblogger #bookreader #bookshelves #bookworm #bookwormproblems #bookstoread #bookishpost #bookish #bookhaul #okian #bookrelease #newbooks #cecitimazi #cemaicitim #cititoripasionati #cititoridinromania #calatorliterar #carticitibile #aicarteaiparte #recomandaridecarte #recenziicarti #fictionbooks #fantasybooks

2/29/2024, 2:23:26 PM

Platon, Aristotel, Socrate...Deși cunoaștem numele filosofilor Greciei antice și putem să ne amintim câteva idei de bază ale filosofiei lor, esența ideilor este pierdută în nomenclatura cărților de teorie. Bun cunoscător al operelor filosofiei antice, Pierre Hadot scrie în "Ce este filosofia antică?" o adevărate carte care surprinde esența filosofiei antice. Cele mai importante școli ale filosofiei antice sunt platonismul, aristotelismul, cinismul, epicureismul, stoicismul, pyrrhonismul și neoplatonismul. În ciuda prejudecății contemporane că filosofii antici erau prinși în "lumea abstractă a ideilor", rupți de cotidian și realitatea imediată, autorul vine să aducă suficiente argumente care să dărâme această presupoziție. Potrivit lui Pierre Hadot, filosofia antică era, în primul rând, un mod de viață, nu un discurs filosofic. Înțelepciunea este practicarea virtuții și a valorilor filosofice. Cele mai ilustrative exemple erau viețile filosofilor Socrate și Diogene. În ciuda modificărilor contextului istoric, rădăcinile culturale ale civilizației europene moderne se află în filosofia antică greacă și romană. Practicarea virtuții și exercițiile de asceză din filosofia antică au fost preluate de monasticismul creștin. Mai mult decât atât, asistăm la o renaștere a filosofiei antice prin practica psihoterapiei cognitiv-comportamentale din domeniul psihologiei contemporane. Psihologul, asemenea figurii lui Socrate sau al oricărui înțelept, provoacă persoana să gândească altfel decât consideră el, să își pună întrebări cu privire la credințele limitative dobândite de-a lungul timpului și care nu mai sunt utile. Cartea lui Pierre Hadot are rolul să aducă o mai bună înțelegere a trecutului și a reflecției acestuia asupra prezentului.    #filosofie #platon #aristotel #socrate #pierrehadot #edituratrei #filosfieantica #lectura #citatecelebre #carti #bookstragram #recenziicarti

2/28/2024, 1:07:04 PM

Romanul Wildfire de Hannah Grace este al doilea din seria Aventuri din Maple Hills. A apărut în ianuarie 2024 la @editura_litera și deja am avut ocazia să îl citesc. Recenzia o găsiți pe blog, link în bio. #edituralitera #recenziicarti #noutățiliterare #recenzii

2/25/2024, 8:01:01 PM

💗SA NU SPUI NICIODATĂ PENTRU TOTDEAUNA💗 💗Titlu: Să Nu Spui Niciodată Pentru Totdeauna Autor: @jennifer_l_armentrout Editura: @epicapublishinghouse Gen: Romance, Young Adult Nr pagini: 476 Rating: 4/5 💗"Să nu spui niciodată pentru totdeauna" este o carte pe care am citit-o acum mult timp, a fost printre primele romance-uri citite de mine și prima carte pe care am citit-o de la Jennifer. Nu pot să zic neapărat că se încadrează în topul preferatelor, dar mi-a plăcut destul de mult și aș vrea să vă vorbesc puțin și despre ea. Nu este o apariție nouă, este posibil ca mulți dintre voi deja să o fi citit, dar merită să spun și eu câteva cuvinte și poate să vă conving să o citiți și voi dacă încă nu ați făcut-o. 💗 Îi urmărim pe Mallory și pe Rider, doi adolescenți cu traume din copilărie, care au trăit într-un centru de plasament unde s-au protejat unul pe altul de asistenții ce nu îi plăceau de loc și îi abuzau, până au fost ambii adoptați de familii diferite și au rupt legătura. Mallory a fost adoptată de o familie de medici care au ajutat-o să crească, să se educe, să învețe și să se confrunte cu problemele de anxietate. Rider, în schimb, nu a avut același noroc. A fost adoptat de o familie ce nu au avut așa mari condiții și nu a avut parte de o foarte bună educație. Viața însă le-a intersectat din nou drumurile, când se întâlnesc în același liceu, așa că cei doi reiau legătura și petrec din ce in ce mai mult timp împreună, recuperandu-l pe cel pierdut despărțiți. Treptat cei doi încep să prindă sentimente unul pentru celălalt, dar întâmpină și multe greutăți fiindcă trecutul lor dezastruos încă mai este prezent. 💗Recunosc faptul că am rezonat în unele momente cu Mallory, deoarece nu a putut niciodată să lase trecutul în urmă, considera că trecutul ei face parte din ea și din viața ei și nu avea puterea să se desprindă pur și simplu și să uite, și să se comporte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și acele amintiri nu au existat. Este un personaj care pune la suflet tot ce i se întâmplă și atunci când i se întâmpla ceva care o afecta prefera să se retragă ⬇️CONTINUAREA ÎN COMENTARII⬇️

2/21/2024, 5:23:09 PM

🎀🍫🧸 Întoarcere acasă 🎀🍫🧸 🎀 Rating:4/5🎀 🎀Autor :Nicholas Sparks 🎀 🎀Editura:Lira🎀 🎀Nr. pagini:349(+ mulțumiri) După explozia unui obuz de mortiere din fața spitalului unde acesta lucra Trevor Benson are parte de încă un eveniment neașteptat mai concret singura persoană ce o iubea și încă mai iera în viața ,bunicul său este găsit decedat însă nu oricum ci într-un oraș nefamiliar . Având în vedere că acesta iera destul de învârstă i se ridică diverse semne de întrebare nepotul său ce ajunge să locuiască în scurt timp în casa răposatului .🎀 După ce viața îi este data peste cap acesta ajunge să se îndrăgostească de o fată bizară ce nu dorește să dezvăluiască prea multe detalii despre viața sa personală! Plus acesta ajunge să încerce să deslușească viața unui adolescente ce se pare a ști mai multe detalii referitoare la viața bunicului său. A fost și un aspect ce ma deranjat pe tot parcursul cărți mai concret , acel clișeu a băiatului ce este îndrăgostit și nu mai vede altceva decât pasiunea pentru persoana iubită ! Am întâmpinat o atmosfera plăcută citind acestă carte și chiar ași recomanda o cu cel mai mare drag!😊🧸🎀 #books #romancebooks #read #reads #recenzicarti #citesc #cititoridinromania #citeste #instabooks #recenziicartibune #recenziicarti #recomandaricarti #viral #cititoridinromania #citeste #citim #cititoripasionati #cititorînrăit #citimmereu

2/19/2024, 4:03:14 PM

Q: ultimul fantasy citit? Am amânat-o mult timp pentru că mă atrăgea și nu mă atrăgea în același timp, dacă are sens. Am început-o, pentru că voiam ceva să citesc repede, o lectură scurtă. Am terminat-o în două zile și pot spune că a fost destul de interesantă, dar nu m-a dat pe spate neapărat. A lipsit acel ceva magic, care să mă facă să gândesc "Ce carte!", însă a fost o lectură plăcută. Totuși, m-am gândit mult la ea după ce am terminat-o și și noaptea, când nu citeam. Are ceva ce te atrage ca un magnet. Ideea principală este timpul. Oamenii trăiesc atât timp cât au. Pot vinde și cumpăra timp. Există clase sociale, bineînțeles. A fost bine conturată ideea asta de diferențe între cei aproape nemuritori - căci totuși nu puteau trăi mai mult de câteva sute de ani - și cei care abia dacă prindeau 30 - 40 de ani. Avem un trope care se duce ușor înspre #enemiestolovers și un fel de triunghi amoros, dar nu chiar. Sunt multe secrete, însă descrierea locului este destul de vagă, nu am înțeles foarte bine care e care. Personajele au fost bine conturate. Preferatul meu este Liam, nobilul tăcut, retras, crud. La finalul cărții, aflăm motivul comportamentului său. Tre "! O carte care îți dă de gândit, Îți amintește că trădarea nu vine de la dușmani și faptul că timpul este mai mult decât prețios. #bookstagramromania #bookworm #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #romance #fantasy #recenziicarti #instabook #everless #evermore

2/17/2024, 10:20:06 AM

“Fiica pierdută din Italia” de Soraya Lane este primul roman din seria Fiicele pierdute, care se dorește a avea șapte volume. Cartea a apărut în România în ianuarie 2024 și face parte din colecția Blue Moon de la @editura_litera . Am avut ocazia să o citesc deja și vreau să vă împărtășesc gândurile mele. Găsiți recenzia pe blog, link în bio. #edituralitera #recenzii #recenziicarti #noutățiliterare

2/13/2024, 8:30:47 AM

Q: ați citit vreo carte cu îngeri? Am tras mult de mine până s-o începu pentru că mă atrăgea și nu ma atrăgea, apoi începutul a fost foarte ciudat și voiam să abandonez din prima, dar după ce am trecut de primele 20 de pagini am început să ador. Am adorat că avem o protagonistă puternică de la început, capabilă să facă față unei Apocalipse, să se protejeze singură și pe alții datorită lecțiilor de autoapărare luate. Penryn este exemplu unei femei puternice, loiale, curajoase. Ar face orice pentru familia ei. Mama sa mi s-a părut cel mai interesant personaj. Este nebună, la propriu, se roagă demonilor în limbi străvechi, ba chiar se presupune că a rănit-o pe Paige, sora mai mică a lui Penryn. Paige, oloagă, este răpită de un înger, așa că Penryn face echipă cu Raffe, un înger fără aripi, s-o salveze. Relația dintre ei este mega amuzantă, are acel ceva pe care îl caut în cărți. Ce nu mi-a plăcut a fost ca îngerii au fost prea umanizați. Imaginea unui înger care fumează sau se îmbată e prea umană ori ideea de a fi ucis cu o simplă pușcă, plus că acțiunea s-a lungit cam mult în final. Abia aștept să citesc restul volumelor! Mulțumesc pentru carte, @ioana.cloudie ❤️ #bookstagramromania #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #angels #demons #penryn #ingericazuti #darkfantasy #recomandcartea #cosplay

2/12/2024, 1:18:59 PM

Hello! Acum, că e gata sesiunea, sper să pot citi și posta mai des. Azi revin cu un interviu luat lui @morganhexner, care pentru mine este ca o sora mai mare. Interviul face parte din proiectul "Care ți se pare cea mai grea parte în privința scrisului?" Mulțumesc, sis, că ai acceptat invitația! ❤️ PS: Recenzie la cele două cărți ale sale, "Harul" și "Striga" pe contul meu. #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #romance #fantasy #darkfantasy #susținemautoriiromâni #autorromancontemporan #bookworm #proiect #interviu #sfaturi

2/9/2024, 11:50:29 AM

Am realizat ca e foarte greu sa faci un decor pentru o carte contemporana, si thriller pe deasupra, daca nu te pregatesti in mod deosebit pentru asta. Eu am impovizat cu ce-am gasit prin casa. 🤷🏻‍♀️ Recenzie: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️/ 5 🥳 Romanul asta a fost ca o gura de aer proaspăt. Nu voi ezita sa spun ca poate l-am supraapreciat din cauza ca nu am mai citit de mult un thriller. Mi-a placut enorm de mult settingul, mai ales ca e iarna si saptamana trecuta la Brasov a fost un ger si o ninsoare, parca desprinsa din poveste. Descrierile au fost atat de vivide incat puteam sa imi imaginez fiecare detaliu al locurilor sau al scenelor crimelor. Am apreciat si firul narativ care a reusit sa ma tina cu sufletul la gura. Desi actiunea, sau mai bine zis modul in care progresa, a fost lenta, mereu se intampla cate ceva care iti starnea o suspiciune in legatura cu un personaj, sau curiozitatea fata de ce se va intampla mai departe. Am reusit sa ghicesc adevaratul criminal abia spre finalul cartii, deci nu a fost foarte previzibil deznodământul, sau nu am eu destula experienta cu acest gen. Nu mi-au placut in mod deosebit personajele, fiecare fiind prea fixat pe ceva, prea stereotipic. Iar protagonista mi-a fost chiar antipatica. Mi s-a parut ca are prea multe probleme de natura psihologica pentru a putea fi polițistă, daca e sa privim lucrurile realist. Nici motivatia criminalului nu mi s-a parut destul de buna ca sa explice ura impotriva celor ucisi. Complexitatea cartii, suspansul si usurinta cu [,] care am lecturat-o. #bookstagram #bookstagramromania #bookstagramfeature #books #booksofinstagram #bookphotography #bookblogger #bookreader #bookshelves #bookworm #bookwormproblems #bookstoread #bookishpost #bookish #Sanatoriul #sarahpearse #armada #nemira #cecitimazi #cemaicitim #cititoripasionati #cititoridinromania #calatorliterar #carticitibile #aicarteaiparte #recomandaridecarte #recenziicarti #fictionbooks #thrillerbooks #thesanatorium

2/7/2024, 8:32:12 PM

Q: citiți dark fantasy? Scriu recenzia cu lacrimi în ochi din cauza finalului. Mă înțeapă inima și alta nu. Deci nu exista așa ceva. Cartea asta m-a răvășit. Ar fi trebuit să existe la început ceva "atențiune, a se citi cu o deosebită grijă, că vă frânge inima." Partea de Fantasy este minunată, foarte bine conturată - se observă și o evoluție a autoarei de la primul volum, fapt ce mă bucură. Aș zice că începutul și sfârșitul sunt într-o relație de simetrie. Chiar dacă și începutul a fost dur, nu m-a durut ca finalul. Deci nu. Nu pot accepta așa ceva, sper să fie o glumă. Am nevoie de volumul 3,că nu se mai poate. Despre stil, este accesibil, modern, cu neologisme, expresii în engleză, specifice adolescenților. Avem și parte de umor, dar predomină partea dark, heartbreaking. Este o carte care îți rămâne în suflet, nici nu-ți dai seama când zboară paginile, însă se joacă cu mintea și inima cititorului. Andrei, iubirea mea. Andrei. Și Vlad. Triunghi în dragoste? Yep. Dar Andrei este top. Gândul îmi stă numa la final efectiv. Doamne. Sper să se întâmple un miracol. @morganhexner #bookstagramromania #autoriromani #citimromânește #scriitorul #scriitoare #cititoridinromania #editurapetalescrise #recenziicarti #bookstagram #books #lovebooks #bookblogger #instagram #instabook #romance #fantasy #darkfantasy #demoni #recomandcartea

2/4/2024, 8:42:22 AM

> r e c e n z i e 📚 seria DARK VERSE 📚 - 𝒏𝒊𝒄𝒊𝒖𝒏 𝒔𝒑𝒐𝒊𝒍𝒆𝒓 ➴ 𝙜𝙚𝙣: dark romance ♠️ 𝙫𝙖𝙧𝙨𝙩𝙖: 18+ 🩸 𝙣𝙪 𝙨𝙪𝙣𝙩 𝙩𝙧𝙖𝙙𝙪𝙨𝙚 💻 1️⃣ 𝙏𝙃𝙀 𝙋𝙍𝙀𝘿𝘼𝙏𝙊𝙍 - 4/5 ⭐️ ➕️ Enemies to lovers și cât de bine a fost scrisă relația. ➕️ Fată principală la fel de puternică ca băiatul principal? OH DA! ➕️ A avut multă acțiune (a fost despre mafie deci 🤭) și multe întorsături de situație. ➕️ Toate personajele sunt bine scrise, îmi cam plac Dante și Amara. ➖️ Tristan a fost atât de perfect, până ce a făcut un lucru (măcar a fost doar un lucru 🥲) cam nesimțit. ➖️ Cam prea des se aducea vorba despre ochii și mirosul lui Tristan, ,,păcate și whisky”, poetic dar nu și necesar. 2️⃣ 𝙏𝙃𝙀 𝙍𝙀𝘼𝙋𝙀𝙍 - 4/5 ⭐️ ➕️ Acțiunea a devenit chiar mai interesantă. ➕️ Avem iar multe întorsături de situație. ➕️ Mai multe chestii despre mafie, abia așteptam. ➖️ Romance-ul în unele scene mi s-a părut forțat, dar per total a fost bun. ➖️ ,,Lupta” finală a fost cam grăbită. ➖️ În fiecare capitol trebuia să spună ,,i-am simțit privirea/ochii”, la un moment dat zici că relația lor devenise concurs de clipit. 3️⃣ 𝙏𝙃𝙀 𝙀𝙈𝙋𝙀𝙍𝙊𝙍 - 2/5 ⭐️ ➕️ Este volumul pentru cuplul Dante & Amara, începutul era promițător pentru că îmi plăceau personajele deja. ➕️ La final apare acțiune mai interesantă. ➖️ Au fost scrise prost personajele, zici că erau altele față de volumul 1. ➖️ Nu a fost scris și explicat bine romance-ul, a fost grăbit fără motiv. ➖️ S-a trecut peste 7 ani de parcă nu au însemnat nimic. ➖️ Cartea asta m-a dezamăgit rău și nu e vorba neapărat de ce făceau personajele, ci de cum era descris totul. Volumele 4️⃣,5️⃣ & 6️⃣ -> nu le voi citi 🥃 #books #booksromania #booksro #bookstagram #bookstagramromania #cărți #recenziicarti #bookreviews #darkromance #darkromancebooks #darkverseseries #runyxauthor #thepredator #theemperorrunyx #thereaperrunyx #thepredatorrunyx

2/3/2024, 5:42:11 PM

Cărțile lunii Februarie 📚 În luna Februarie îmi propun să citesc cărți scrise doar de autori români. În acest context menționez câteva titluri primite în dar de la tatăl meu, cărți pe care le voi dezbate alături de el. Tare mult mă bucur că împărtășim aceeași pasiune, și mă simt atât de "bogată" din punctul acesta de vedere. Dezvoltare personală - Cornelia Voiculescu Ajută-mă să nu dispar - Petronela Rotar Tati, nu pleca - Radu Chivulescu Îmi place mereu să descopăr autori noi, să le cunosc Universul și să citesc noi perspective contemporane. De la Cornelia Voiculescu am mai citit 'Inutilii' , iar de la Petronela Rotar: Orbi, Alive, Privind înăuntru. Spune-mi - tu ai citit aceste titluri? Dacă da, scrie-mi un cuvânt reprezentativ pentru fiecare carte. Este un exercițiu bun zic eu. Cu drag, Bianca! _________ #autoriromani #autoricontemporari #cartirecomandate #recenziicarti

2/1/2024, 4:45:10 PM

Cartea “Până nu se răcește cafeaua” de Toshikazu Kawaguchi, un bestseller japonez, este o poveste unică și emoționantă, care se desfășoară într-o mică cafenea din Tokyo. Aici, clienții pot călători în timp, dar numai atât timp cât cafeaua lor nu se răcește. Cu toate acestea, există reguli stricte: nu se pot întâlni cu persoane care nu au vizitat niciodată cafeneaua, nu pot schimba prezentul și trebuie să se întoarcă înainte ca băutura lor să se răcească. Cartea explorează teme profunde precum relațiile umane, ocaziile ratate, puterea iubirii și efectul trecutului asupra prezentului. Povestea, care se desfășoară prin patru narative interconectate, este plină de emoție și nostalgie, având la bază diferite personaje care aleg să călătorească în timp pentru a-și regăsi iubirile pierdute, a remedia greșelile sau pur și simplu pentru a-și revedea persoane dragi. Fiecare poveste aduce în prim-plan un aspect diferit al vieții umane, de la lupta cu boala Alzheimer la dilemele morale și deciziile dificile privind familia și viitorul. Aceste povești sunt prezentate într-un mod sensibil și atent la detalii, reflectând o profundă înțelegere a naturii umane și a complexității emoțiilor noastre. În concluzie, “Până nu se răcește cafeaua” este o lectură ce oferă o experiență unică, combinând elemente de realism magic cu o explorare profundă a emoțiilor umane. Este o carte care va rezona puternic cu unii cititori, în timp ce alții ar putea să nu se regăsească în stilul specific japonez al autorului. Pacing: 4,6/5 Writing: 3,5/5 Plot: 3,8/5 ⭐️ 4/5 ⭐️ #bookstagram #carti #cititoripasionati #literaturaromana #booklover #citeste #bookworm #autorroman #cartilemele #biblioteca #recenziecarte #povestidecitit #iubescsacitesc #romaniaciteste #cititoridinromania #cronicidecarti #citit #cartidragi #bookstagramromania #bookaddict #bookcommunity #bookreview #books #reading #edituralitera #autorijaponezi #untilthecoffeegetscold #cozyreads #recenziicarti

1/28/2024, 2:12:30 PM